Ion Stefan Basgan

Ion Stefan Basgan (1902-1980) a fost inginer si inventator roman. Este celebru pentru inventia sa, forajul cu aplicatia sonicitatii, si pentru descoperirea efectului care-i poarta numele.

Cercetarile lui Ion Basgan in domeniul forajului petrolier prin combinarea sonicitatii cu „efectul Basgan” au inceput inca din 1932.

Primele brevete n-au intarziat sa apara. Dintre cele mai importante amintim:

  • „Metoda pentru imbunatatirea randamentului si perfectionarea forajului rotativ, prin rotatie percutanta si prin amortizarea presiunilor hidromecanice”, brevetata in Romania si mai apoi in SUA.
  • „Rotary Well Drilling Apparatus”, brevetat in SUA si perfectionat mai tarziu in Romania.

Aceste inventii au revolutionat in epoca tehnica forajului.

Initial, aceste inventii au fost folosite in tara. Incepand cu anul 1937, ele au fost aplicate si in SUA de catre marile companii petroliere. Pe durata celui de-al Doilea Razboi Mondial, inventiile inginerului roman au fost sechestrate, fiind deblocate abia in 1965, prin Ordinul Ministerului Justitiei din SUA.

Cu toate ca au fost intreprinse numeroase demersuri, Ion Basgan nu a reusit sa-si recupereze drepturile de autor cuvenite ca urmare a utilizarii descoperirilor si inventiilor sale.

Acestea au fost evaluate de o comisie de experti germani la cca. 8,4 miliarde de dolari.

In 1967, Basgan a brevetat in Franta, SUA, Portugalia si Emiratele Arabe Unite inventia „Sistem de foraj rotativ si percutant cu frecvente sonice, limitarea efectului presiunii arhimedice, precum si instalatia si aparatura respectiva”, prin care era depasita bariera critica de 8.000 m adancime.

De-a lungul vietii, Ion Basgan a publicat peste 60 de lucrari, constituite din articole, teme dezbatute in conferinte si tratate despre tehnica forajului.

Sursa foto: www. ziare.com

Lasa un comentariu...

*