Lungmetrajul lui Cristian Mungiu – „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” – a fost distins, in 2007, cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes si a fost inclus in topul celor mai bune 50 de filme ale anilor 2000, alcatuit de A.V. Club.
„4 luni, 3 saptamani si 2 zile” spune povestea a doua studente caministe, desfasurata intr-o singura zi din anul 1987, cand Gabita (Laura Vasiliu), cu ajutorul Otiliei (Anamaria Marinca), cauta sa faca un avort – ilegal la acea vreme.
Filmul a devenit cunoscut in intreaga lume dupa ce a reusit sa obtina, in 2007, la Cannes, trofeul suprem din partea unui juriu prezidat de Stephen Frears.
Ulterior, „4,3,2” a obtinut numeroase premii internationale:
- Marele Premiu al Academiei Europene de Film in anul 2007
- Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Stockholm
- Palme d’Or la Cannes
- „Marele Premiu Fipresci” pentru cel mai bun film al anului 2007
- Premiul Ministerului Francez al Educatiei Nationale, 2007
- „Cel mai bun film”, Festivalul de Film de la Stockholm, 2007
- Hollywood World Award (Cel mai bun film), Festivalul de Film de la Hollywood, 2007
- „Cel mai bun film strain”, din partea Asociatiei Criticilor de Film din Los Angeles, 2007
- „Cel mai bun film strain”, din partea Asociatiei Criticilor de Film din Toronto, 2007
- „Cel mai bun film strain care a rulat pe ecranele poloneze in 2007” acordat de Asociatia Cineastilor Polonezi, 2008
- 10 premii Gopo, 2008
- 5 premii ale Asociatiei Criticilor de Film din Romania, 2008
- „Cel mai bun film strain” din partea BBC Four World Cinema, 2009
- „Cel mai bun film european”, in cadrul celei de-a 23-a gale a Premiilor Goya de la Madrid, 2009
Recent, lungmetrajul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” a fost inclus intr-un top al celor mai bune 100 de filme ale ultimilor 10 ani realizat de revista The Times, devansand productii celebre precum „Milk”, de Gus Van Sant.
Totodata, publicatia Hollywood Reporter a inclus „4,3,2” in topul celor mai bune 10 filme ale ultimului deceniu.
Sursa foto: www.gustulcireselor.net