Casa Vernescu

SONY DSCCasa Vernescu este una dintre capodoperele arhitecturii romanesti, fiind construita in anul 1821 de catre Filip Lens.
Incendiata de mai multe ori, aceasta a fost distrusa aproape din temelie, ceea ce il determina pe Guta Vernescu, proprietarul acesteia sa apeleze la planurile arhitectului Ion Mincu pentru a reface locuinta.
Casa Vernescu, reconstruita a devenit astfel una dintre cele mai vestite locatii din Capitala, fiind gazda pentru nenumarate serate, baluri mascate ori intalniri de afaceri.
Casa Vernescu se distinge prin interiorul sau in care predomina marmura, decoratiile din aur. In interior remarcam vitralii si oglinzi impunatoare care au oferit locuintei un farmec cu totul aparte.
In interior vom putea observa pe tavan numele celor mai vestiti scriitori si filozofi ai vremurilor – Seneca, Pascal ori Shakespeare.
Casa Vernescu a intrat in posesia statului incepand cu sfarsitul celui de-al doilea razboi Mondia, devenind sediul unor institutii importante precum Ministerul Economiei, Ministerul Industriei si Comertului ori chiar sediul Guvernului Romaniei.
Imediat dupa revolutia din anul 1989, Casa Vernescu devine sediul Uniunii Scriitorilor.
Astazi, Casa Vernescu gazduieste un restaurant de lux.
Foto:http://foto.amosnews.ro

Lasa un comentariu...

*